I**** N* I***** M*****
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, privind pe condamnatul IOSIF IULIAN MARIUS, fiul lui Nicolae şi Maria, născut la data de 20.08.1977, în Bucureşti, CNP – *********2031, în prezent aflat în executarea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penala nr. 620/2008 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa şi, în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art. 61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.12.2009.