M***** E****
ReclamantM********* V**** D****** P*** P*****
PârâtA************ S****** Ş* R*********
PârâtM***** V*****
ReclamantM***** V*******
ReclamantRespinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamanţii M***** V******* şi M***** V***** Admite excepţia perimării. Constată perimată acţiunea civilă, având ca obiect „uzucapiune” formulată iniţial de reclamanta M***** E**** decedată, şi însuşită de reclamanţii M***** V******* şi M***** V*****, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Vatra Dornei prin primar şi A************ S****** Ş* R*********. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 septembrie 2016.
Hotarare 684/2016 din 15.09.2016referat perimare
subzistă motivul suspendării
In baza art.243 alin.1 pct.2 cod procedură civilă din 1865 constată suspendată de drept judecarea cauzei având ca obiect „uzucapiune” formulată de reclamanta M***** E**** din Vatra Dornei, str. Runc nr. 10 în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Vatra Dornei prin primar, cu sediul în mun.Vatra Dornei, str.Mihai Eminescu, nr.17, judeţul Suceava şi A************ S****** Ş* R*********, cu sediul în mun. Suceava, str.Ion Vodă Viteazu, nr.2, judeţul Suceava Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică de la 9 iulie 2015.
Incheiere suspendare din 09.07.2015subzistă motivul suspendării
subzistă motivul suspendării
referat dosar 1162/1/2010 aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj
subzistă motivul suspendării
Rezolutie din 13.02.2014Respinge cererea de repunere a cauzei pe rol, ca neîntemeiată. Menţine soluţia suspendării judecării cauzei, conf. art. 244 pct. 1 c.pr.civ., până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. 1162/I/2010 aflat pe rolul ICCJ. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 februarie 2013.
Incheiere de sedinta din 21.02.2013amânat la 21 februarie 2013 pentru lipsă apărare reclamantă
Incheiere de sedinta din 17.01.2013amânat la 17 ianuarie 2013
În baza art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. 1162/1/2010 aflat pe rolul ICCJ. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică de la 3 iunie 2010.
Incheiere suspendare ÎNCHEIERE din 03.06.2010la 3.06.2010 ptr. a se studia precizările
la 6 mai 2010 ptr. a răspunde pârâta la relaţiile solicitate, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare conform art.198 indice 1 c pr.civ.
Amână cauza la 15 aprilie 2010 pentru revenire adresă pârâtă, cu citare pârâtă şi audiere martor reclamantă
la 11.03.2010 ptr. administrare probe
Amână cauza la 18 februarie 2010 pentru lipsă apărare pârâtă, cu citare părţi lipsă
Amână cauza la 14 ianaurie 2010 pentur citare pârâtă
la 10.12.2009