S********* L**** I********** D***** P******* (******
PetentAdmite cererea formulată de petentul SINDICATUL LIBER INDEPENDENT DALKIA PLOIESTI (SLIDP) cu sediul in Ploieşti Str. Văleni, nr. 25 judeţ Prahova. Constată îndeplinite condiţiile legale de formă şi fond privind modificarea Statutului şi a compunerii organelor de conducere ale Sindicatului Liber Independent Dalkia Ploieşti, conform proceselor verbale al Adunării Generale a Sindicatului Liber Independent Dalkia Ploieşti din data de 27.05.2009, 15.06.2009, 03.11.2009, 02.11.2009. Dispune înscrierea modificării Statutului şi a compunerii organelor de conducere ale Sindicatului Liber Independent Dalkia Ploieşti în Registrul Special de Evidenţă al Judecătoriei Ploieşti. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.02.2010. PRESEDINTE GREFIER
Constatand ca procedura cu petenta nu este legal indeplinita, intrucat dovada de citare nu a fost restituita la dosar, in temeiul art.85 coroborat cu 107 c.pr.civila, si pentru ca reprezentantul petentului, sa precizeze punctual modificarile aduse statutlui, sa depuna originalul proceselor verbale si al tabelelor cu semnaturi si cate cinci exemplare de pe toate inscrisurile , instanta considera necesară amânarea cauzei , sens in care
Pentru ca reprezentantul petentului, sa precizeze punctual modificarile aduse statutului , sa depuna originalul proceselor verbale si al tabelelor cu semnaturi si cate cinci exemplare de pe toate inscrisurile , instanta considera necesară amânarea cauzei , sens in care :