B***** Ş***** M*****
PetentAdmite cererea de reabilitare. În temeiul art. 137 al.1 raportat la art. 135 al. 1 lit.,,a” Cod penal dispune reabilitarea judecătorească a condamnatului B***** Ş***** M*****, pentru pedeapsa de 1(un) an şi 4(patru) luni de închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 424 din 31 iulie 1990 a Judecătoriei Suceava( dosar nr. 3936/1990) aşa cum a fost modificată în parte prin decizia penală nr. 369 din 16 octombrie 1990 a Tribunalului Suceava( dosar 1644/1990) rămasă definitivă cu obligarea condamnatului să execute pedeapsa prin muncă corecţională în baza art. 86 1şi 863 Cod penal, pedeapsă aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşea limita legală, prevăzută şi pedepsită de art. 37 al. 1 din Decretul nr. 328/1996. Cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 mai 2009.
Amână pronunţarea la data de 12 mai 2009