Ş**** E********
Petent RECURENTDOSAR NR.2260/246/2009 MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 149 În baza art. 38515 pct. 2 lit. d) Cod procedură penală admite recursul declarat de recurenta Ş**** E********, împotriva sentinţei penale nr. 89/13.10.2009 pronunţată în dosar nr. 2260/246/2009 al Judecătoriei Ineu. Casează hotărârea menţionată şi în rejudecarea cauzei: În baza art. 2781 alin. 8 lit. b) Cod procedură penală admite plângerea formulată de recurentă împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale emisă în data de 29 mai 2009 în dosar nr. 965/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu şi împotriva ordonanţei prim procurorului emisă în dosar nr.387/II/2/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, pe care le desfiinţează în parte numai cu privire la angajaţii Judecătoriei Ineu şi: - trimite cauza la procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu în vederea începerii urmăririi penale faţă de AN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art.249 Cod penal. Menţine dispoziţiilor privitoare făptuitoarea Radu Violeta Ioana. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 16 martie 2010.
Termen 16.03.2010, cerere amanare pt aparator
Termen 11.02.2010, cerere amanare aparare