Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei. Admite, în parte, acţiunea. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 54.053,93 lei, cu titlu e daune, plus dobânda legală comercială la aceasta, calculată începând cu data de 24.11.2007, la zi. Respinge ca fiind prescrise restul pretenţiilor reclamantei. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1.725 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu apel în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 20 mai 2010.
Având în vedere proba testimonială solicitată de reprezentantul reclamantei, instanţa în temeiul art. 138 al. 4 Cod procedură civilă, va admite proba ca fiind utilă şi pertinentă cauzei, motiv pentru care va acorda un termen.
Amână judecarea cauzei la data de 22.04.2010 pentru comunicarea întâmpinării.
Având în vedere precizările făcute de reclamantul în cauză Tribunalul va califica acţiunea acestuzia ca fiind o cerere de reziliere contract de vânzare - cumpărare mărfuri (matriţe) în ceea ce priveşte matriţele neconsumate de pârâtă şi o cerere cu plată de daune în ce priveşte matriţele deja consumate, respectiv facturate, drept pentru care se va face adresă reclamantului, care să răspuundă sub sancţiunea art. 155 indice 1 Cod procedură civilă prin indicarea tuturor facturilor emise în ce priveşte vânzarea matriţelor şi scadenţa plăţii preţului acestora.
Amână soluţionarea cauzei la data de 11 .02.2010 pentru a se reveni cu adresă iar în sitiuaţia în care reclamantul nu prezintă lămuriri instanţa va suspenda judecata conform art. 155 ind. 1 Cpc să lămurească semnificaţia termenului de custodie pentru fiecare bun în parte având in vedere procesul - verbal de custodie fara număr si data , care sunt facturile pentru fiecare bun in parte şi data scadentei plăţii. Să lămurească de asemenea incidenta art. 1010 şi 1730 Cod civil indicate .
Amână soluţionarea cauzei pentru studiul dosarului ataşat.
Amână soluţionarea cauzei la data de 17.12.2009 pentru a comunica duplicatul cererii precizatoare şi pentru a se ataşa dosarul menţionat la acest termen.
Amână judecarea cauzei pentru a se comunica pârâtei un exemplar din precizările reclamantei.
Amână judecarea cauzei pentru a se comunica pârâtei un exemplar din răspunsulreclamanteilaîntâmpinarea acesteia.
Se acordă termen pentru a se comunica întâmpinarea depusă de pârâtă.