S****** S***** C******
InculpatB**** A***** S******** r****** l**** B**** G*********
Parte vătămatăS******* J******* D* U****** B*****
Parte civilăR*** O******* L******
MartorM********* I***** S******
MartorIn baza arft.195 Cpp dispune indreptarea erorii materiale in sensul ca deduce perioada arestarii preventive incepind cu 7 decembrie 2008 in loc de 6 iulie 2008.
din 29.07.2009In baza art. 20 c.p. raportat la art. 174 al.1 c.p.-175 al.1 lit.”i” c.p. condamnă pe inculpatul S****** S***** C******, la 8 ( opt) ani închisoare pentru tentativă la comiterea infracţiunii de omor calificat. In baza art. 53 al.2 lit.”a” c.p. în referire la art. 65 c.p. şi art 66 c.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară constând din interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b c.p. respectiv: a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice ; b ) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. In baza art. 71 c.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând din interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a , b c.p. respectiv: a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice ; b ) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale. In baza art 350 c.p.p. menţine starea de arest a inculpatului şi potrivit art. 88 c.p. deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestul preventiv cuprins între: 6.07.2008-13.02.2009. In baza art. 14, 15, 346 c.p.p. cu referire la art. 998 cod.civ. obligă pe inculpat la plata sumei de 3511,73 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părţii vătămate Bratu Adrian Stan de către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila şi la 718, 35 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de asistenţă medicală de urgenţă şi transport sanitar acordat părţii vătămate de către partea civilă S.A.J. Brăila. Ia act de faptul că partea vătămată Bratu Adrian Stan , asistat de tatăl său Bratu Gheorghe, nu s-a constituit parte civilă în cauză. In baza art. 118 lit.b c.p. dispune confiscarea cuţitului-corp delict care a aparţinut inculpatului, depozitat la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Tribunalului Brăila , poziţia 57/2009. In baza art. 189-191 c.p.p. obligă pe inculpat la 1.400 lei ron cheltuieli judiciare statului din care: 100 lei ron reprezintă onorariu apărător oficiu la instanţa de fond ( av. Ispas Sorin ) pentru menţinerea stării de arest, 200 lei ron onorariu apărător oficiu la instanţa de fond ( av. Mia Stefănescu), 100 lei ron onorariu apărător oficiu la urmărirea penală pentru prelungirea arestului preventiv ( av. Filimon Remus). Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare cu inculpatul S****** S***** C****** , părţile civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila şi Serviciul de Ambulanţă Judeţea Brăila de la pronunţare cu partea vătămată Bratu Adrian Stan prin reprezentant legal Bratu Gheorghe. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 Martie 2009.
S-a acordat termen pentru audierea martorilor din acte.
S-a acordat termen pentru lipsa de procedură şi lipsa relaţiilor de la p.civilă SAJ Brăila .
In baza art. 300/1 c.p.p. menţine starea de arest a inculpatului S****** S***** C******. Cu recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 Ianuarie 2009. Preşedinte,