B******* V***** Ş**
Recurent ReclamantC************* L****
Recurent ReclamantD****** V*****
Recurent ReclamantJ**** A****
Recurent ReclamantR***** N******
Recurent ReclamantAdmite recursul. Modifică sentinţa în sensul că pe fond respinge acţiunea. Respinge recursul formulat de reclamanţi şi intervenienţi. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică.
Suspendă judecara cauzei, conform art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.02.2010.
Respinge cererea de înaintare a excepţiei de neconstituţionalitate către Curtea Constituţională. Cu recurs în 48 de ore. Termen fond: 24 februarie 2010.
Suspendă soluţionarea recursului, înaintează cererea şi actele conform art. 29 din Legea nr. 47/ 1992 către Curtea Constituţională, spre soluţionare.
Admite cererea de amânare a cauzei, formulată de apărătorul recurentei-pârâte, avocat Popescu Dana. Amână judecarea cauzei la data de 29 aprilie 2009, pentru când se citează părţile lipsă, cu copie de pe notele de şedinţă şi cu menţiunea de a depune la dosar un punct de vedere formulat în scris, cu privire la excepţiile invocate de recurenta-pârâtă. Se emite adresă către Tribunalul Argeş, pentru a înainta dovezile de comunicare a sentinţei civile nr.1140/CM din data de 27.10.2008, potrivit dispoziţiilor art.303 alin.6 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 Aprilie 2009, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie