R*** M**** L********
CondamnatS.P.106 din 14.09.2009 Admite sesizarea judecătorului delegat şi în baza art.86 ind.4 alin.2 C.p. cu aplicarea art.13 C.p. prelungeşte termenul de încercare stabilit pentru condamnatul R*** M**** L******** prin sentinţa penală nr.219/01 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr.4850/2004 cu 1 an, astfel că acest termen este de 5 ani, compus din durata de 2 ani a pedepsei principale a închisorii şi un interval de timp de 3 ani. Cheltuielile judiciare, incluzând onorariul de avocat în sumă de 100 lei avansat Baroului Olt din fondurile Ministerului Justiţiei, rămân în sarcina statului. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.09.2009.
Admite cererea de amânare formulată de avocat Bărbulescu Gabi Claudia. Având în vedere protestul magistraţilor judecători şi procurori şi protestul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, dispune amânarea cauzei şi acordă termen în continuare la data de 14 septembrie 2009.
Admite cererea formulate de reprezentantul Ministerului Public. Acordă termen la data de 7 septembrie 2009 pentru cand se va cita cu scrisoare recomandata, conform art 177 alin 8 c.p.p. la domiciliul sau din Spania. Se va emite adresa catre Baroul de Avocati Olt cu solicitarea de a desemna un avocat care sa asigure asistenta juridică obligatorie a condamnatului, potrivit art 171 c.p.p.,
Încheiere nr 33 din 05.06.2009 Admite declaraţia de abtinere formulată de dl judecător Ion Silviu Oancea şi dispune repartizarea aleatorie a cauzei in sistem informatic, potrivit art 99 alin 6 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instantelor Judecătoreşti, modificat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 38 din 15.01.2009. Definitivă.