M**** D*****
CondamnatMINUTA Dosar nr. 2317/262/2009 s.p. 898 HOTĂRĂŞTE În baza art. 450 C. pr. pen. admite cererea formulată de petentul condamnat . Dispune liberarea condiţionată a acestuia din executarea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1894/2008 a Judecătoriei Ploieşti. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 61 C. pen. privind efectele liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. În baza art. 192, al.3, C. pr. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare şi de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7.10.2009. Judecător,
D I S P U N E Amână cauza pentru termenul de judecată din data de 07.10.2009. Citează petentul condamnat la Penitenciarul Mărgineni. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.09.2009.
D I S P U N E Amână cauza pentru termenul de judecată din data de 23.09.2009. Citează petentul condamnat la Penitenciarul Mărgineni. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.09.2009.