F********* C**** A*****
Recurent ReclamantS** P***** S*
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamantul FCA împotriva sentinţei civile nr. 575/F din 13 octombrie 2008 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţată în dosarul nr. 2333/112/2008, pe care o modifică în sensul că admite acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta SC P SA şi în consecinţă obligă pârâta să plătească reclamantei suplimentările salariale pentru aprovizionare de toamnă-iarnă, în cuantum fix de un salariu minim pe ramură, pe anul 2005, indexate cu dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii efective. Obligă pe intimata SC P SA să plătească reclamantei suma de 357 lei cheltuieli de judecată în recurs şi fond. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 februarie 2009.