S* K* Z*** S**
PetentI************ D* P****** J******* C******** P***** P****** L*****
IntimatSOLUŢIONAT LA DATA DE 17.09.2010
S.C. 2415/C/17.09.2010 Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petentă în contradictoriu cu intimata. Dispune înlocuirea amenzii aplicate prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria AX nr. 2521338/28.07.2007, emis de intimată, cu sancţiunea avertismentului. Exonerează petenta de la plata amenzii. Menţine restul dispoziţiilor procesului verbal atacat. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 17.09.2010.
Amână pronunţarea la data de 18.05.2010 Repune cauza pe rol, în vederea audierii martorului asistent. Stabileşte termen de judecată 14.09.2010, pentru când se vor cita părţile şi martorul asistent Neculai Georgel. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.05.2010
Apreciind că justa soluţionare a cauzei impune depunerea la dosar a procesului verbal de constatare a contravenţiei seria AX nr.2521338 din data de 28.07.2007.
Deliberând asupra probelor solicitate de petentă prin apărător instanţa apreciază că acestea sunt pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei şi, având în vedere dispoziţiile art.167 al.1 teza I Cod pr.civilă, potrivit cărora „Dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegarea pricinii (…)”, le încuviinţează. In vederea administrării probatoriilor solicitate de petentă,
Deliberând asupra cererii de amânare a judecării cauzei formulată de asociatul unic al societăţii petente şi apreciind că aceasta este neîntemeiată faţă de împrejurarea că la termenul anterior acesta a solicitat amânarea judecării cauzei pentru aceleaşi motive, Apreciind că pentru justa soluţionare a cauzei este necesar ca intimata să depună la dosarul cauzei dovada comunicării către petentă a procesului verbal de constatare a contravenţiei.
Deliberând asupra cererii de amânare a judecării cauzei formulată de administratorul petentei Boghiu Laurenţiu şi apreciind că este întemeiată faţă de motivul invocat, În vederea respectării principiului contradictorialităţii ce guvernează procesul civil şi respectării dreptului părţilor la un proces echitabil garantat de dispoziţiile art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului,