P**** T****
Apelant InculpatL**** S****
Intimat Parte civilăS******* M******** O******* S*******
Intimat Parte civilăDispune îndreptarea erorii materiale strecurate în practicaua sentinţei penale nr. 50 din 4 martie 2010, în sensul că dezbaterea cauzei a avut loc în şedinţa publică din 22 februarie 2010, şi nu la data de 1 martie 2010.
Respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de tentativă la omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă. În baza art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. 1 şi 2 Cod penal în condiţiile art. 38 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. b, c art. 76 lit. a condamnă pe inculpat la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat şi doi ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b Cod penal. În baza art. 86 ind. 1 Cod penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului. În baza art. 86 ind. 2 Cod penal fixează un termen de încercare de 6 ani.
Amână pronunţarea în cauză la data de 04.03.2010.
Pentru studierea actelor dosarului.
În vederea audierii martorilor propuşi prin actul de sesizare.
Amână cauza la data de 8 februarie 2010 pentru lipsă de procedură cu partea civilă Spitalul mun. Odorheiu Secuiesc.
pentru prezenţa apărătorului ales al inculpatului.
pentru pregătirea apărării