S****** I**
PetentD******* S****** D********
IntimatT**** I**
MartorRespinge plangerea formulata de petentul Spătaru Ion,domiciliat în com. Runcu, sat Siliştea, jud. Dâmboviţa, împotriva procesului verbal de contravenţie silvică nr.7527/10.11.2009, intimată în cauză fiind Direcţia Silvică Dâmboviţa- Târgovişte, ca neîntemeiata. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţata în sedinta publică azi 31.01.2011.
Amână judecarea cauzei pentru când se va cita martorul Ţîncu Ion Acordă termen la 31 ianuarie 2011
Amână judecarea cauzei pentru când se va cita intimata cu menţiunea să ne comunice adresa exactă a martorului Ţîncu Dan Acordă termen la 6 decembrie 2010
Amână judecarea cauzei pentru când se va cita intimata cu menţiunea să ne comunice adresa exactă a martorului Ţîncu Dan şi se va emite şi adresă în acest sens şi acordă termen la 1 noiembrie 2010 cu citarea martorului din acte Tîncu Dan
Amână judecarea cauzei pentru când se va cita intimata cu menţiunea să ne comunice adresa exactă a martorului Ţîncu Dan şi acordă termen la 13 septembrie 2010 cu citarea martorului din acte Tîncu Dan
Admite cererea de amânare a cauzei pentru lipsa de apărare a intimatei Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 21 iunie 2010 cu citarea martorului din acte Tîncu Dan
I N S T A N T A Apreciază admisibilă cererea reprezentantului intimatei şi va amâna cauza în vederea audierii martorului din acte care urmează a fi citat la adresa indicată, motiv pentru care : D I S P UN E : Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 01.06.2010, pentru când se va cita martorul din acte Tincu Dan din com. Runcu, sat Brebu, jud. Dâmboviţa, în vederea audierii. Pronunţată în şedinţa publică din 15.04.2010.
Acordă termen pentru pentru a prezenta un martor. Amână cauza la 15.04.2010. Pronuntata în şedinţa publică din 25.02.2010.
Avand in vedere ca la acest termen presedintele completului de judecata se afla in CO si neexistand alt complet, pentru a fi inlocuita la aceasta data , se va amana cauza si se vor cita partile care nu au cunostinta de termenul stabilit de instanta . Acorda termen la 25.02.2010