Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Sent. pen. nr. 237/09.09.2009. 1.Condamnă pe inculpatul Timiş Toader, fiul lui Grigore şi Ana, născut la 12 mai 1970, CNP , de cetăţenie română, divorţat, cu antecedente penale, domiciliat în Borşa, str. Al. I. Cuza, nr. 135, jud. Maramureş, în prezent arestat preventiv şi depus în Penitenciarul Gherla, -pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. şi ped. de art. 239 al. 2 şi 5 c. pen. la 1 (un) an închisoare; -pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. şi ped. de art. 321 al. 2 c. pen. la 2 (doi) ani şi 2 (două) luni închisoare; -pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal de armă albă prev. şi ped. de art. 1¹ pct. 1 din L. nr. 61/1991 republicată la 5 (cinci) luni închisoare. În baza art. 33 lit. „a” şi 34 lit. „b” c. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni închisoare ce se va executa într-un loc de detenţie cu toate consecinţele prev. de art. 71 şi 64 lit. „a”, „b” c. pen. Menţine pe inculpat în stare de arest şi deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 16 iulie 2009 până la pronunţarea sentinţei. 2.Condamnă pe inculpatul Timiş Grigore Dănuţ, fiul lui Grigore şi Ana, născut la 31 ianuarie 1976, CNP , de cetăţenie română, căsătorit, cu antecedente penale, domiciliat în Borşa, str. Viilor, nr. 9B, jud. Maramureş, în prezent arestat preventiv şi depus în Penitenciarul Gherla, -pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. şi ped. de art. 239 al. 2 şi 5 c. pen. la 1 (un) an închisoare; -pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. şi ped. de art. 321 al. 2 c. pen. la 2 (doi) ani şi 2 (două) luni închisoare; -pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. şi ped. de art. 239 al. 1 c. pen. la 8(opt) luni închisoare; -pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. şi ped. de art. 239 al. 1 c. pen. la 8(opt) luni închisoare; - pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. şi ped. de art. 239 al. 2 c. pen. la 9 (nouă) luni închisoare; -pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. şi ped. de art. 321 al.1 c. pen. la 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare; -pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept de armă albă prev. şi ped. de art. 1¹ pct. 1 din L. nr. 61/1991 republicată la 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 33 lit.”a” şi 34 lit. „b” c. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni închisoare ce se va executa într-un loc de detenţie cu toate consecinţele prev. de art. 71 şi 64 lit. „a”, „b” c. pen. Menţine pe inculpat în stare de arest şi deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive din 17 iunie 2009 până în 22 iunie 2009, durata reţinerii de o zi din 16 iulie 2009 până în 17 iulie 2009 şi durata arestării preventive din data de 23 iulie 2009 până la pronunţarea sentinţei. Constată că în cauză nu există constituire de parte civilă. În baza art. 118 al. 1 lit. „f” c. pen. dispune confiscarea şi distrugerea unui cuţit cu lama de 11 cm şi a unui cuţit cu lama de 28 cm deţinute de inculpatul Timiş Toader şi restituirea către acesta a unui binoclu marca Grass Feld, protejat într-o husă de culoare neagră. Obligă pe inculpatul Timiş Toader să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare şi pe inculpatul Timiş Grigore Dănuţ la 700 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, inculpaţii arestaţi lipsind de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 9 septembrie 2009.
Hotarare 237 din 09.09.2009