C***** S******
Recurent ReclamantS** P***** S*
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamantul CS împotriva sentinţei civile nr. 583/F din 13.10.2008 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţată în dosarul nr. 2351/112/2008, pe care o modifică în întregime în sensul că admite acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta SC P SA şi, în consecinţă, obligă pârâta să plătească reclamantului suplimentările salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, în cuantum fix de un salariu minim pe ramură, pentru anii 2005-2007, indexate cu dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii efective. Obligă pe intimata SC P SA să plătească reclamantului suma de 1071 lei, cheltuieli de judecată în recurs şi fond. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 februarie 2009.
la cererea ambelor părţi.