M***** N****** H****
ReclamantV***** F******
PârâtRespinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.03.2010.
Amână pronunţarea la data de 10.03.2010.
Amână pronunţarea la data de 09.03.2010.
Respinge, ca neîntemeiate, excepţia prematurităţii şi excepţia lipsei de interes, invocată de către pârât, prin întâmpinare. Acordă termen la data de 02.03.2010, cu citare părţi. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26.01.2010.
Amână pronunţarea la data de 26.01.2010. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.01.2010.
Deliberând, pentru ca reclamantul să timbreze acţiunea cu taxa de timbru în cuantum de 3893, 2 RON, urmează a amâna cauza şi a acorda termen, motiv pentru care
Delibeând, având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Cornetu, din data de 18.09.2009, prin care s-a luat măsura continuării protestului magistraţilor şi restrângerea activităţii, cu excepţia cauzelor penale ce au ca obiect măsurile preventive, urmează a amâna cauza şi a acorda termen, motiv pentru care