M******** G*******
ReclamantA******* A*** C*********
PârâtS* M**** W*** S**
Pârâtrespinge cererea de învestire cu formulă executorie
admite excepţia tardivităţii respinge cererea ca fiind prescris dreptul
respinge proba testimonială solicitată de către reclamant şi îi pune în vedere să formuleze interogatoriu pentru pârât, sub sancţiunea decăderii -pune în vedere reprez.pârâţilor să depună dovada publicării în Monitorul Oficial a hotărârii AGA, context în care acordă termen
protest
disjunge capetele de cerere privind anularea contractului de cesiune părţi sociale, obligarea pârâtului să permită accesul necondiţionat în incinta S* M**** W*** S** şi predarea documentelor fincnciar-contabile şi judecarea sub nr.separat de dosar şi pentru studiul întâmpinării depusă astăzi la dosar, acordă termen pentru ambele dosare la 29.09.2009
încuviinţează cererea de amânare în vederea pregătirii apărării formulată de către pârât