S********* A******* A***
ReclamantS* E****** O** S**
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul S********* A******* A***, dom. în Reşiţa, str. Fântânilor, bl. 5, sc. 1, ap. 27, jud. Caraş-Severin, împotriva pârâtei SC. „EROSTAR ONE” SRL., cu sediul în Oradea, str. Barcăului, nr. 15, et. 1, ap. 2, jud. Bihor, şi în consecinţă: Obligă pe pârâtă să – i plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite pe perioada 01.11.2008 - 05.12.2008, actualizate în raport de indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aferentă, calculată în conformitate cu disp. O.G. nr. 9/2000, începând cu data de 21.01.2009 şi până la data plăţii efective. Obligă pe pârâtă să – i plătească reclamantului contravaloarea concediului de odihnă neefectuat corespunzător perioadei lucrate 13.10.2008-05.12.2008. Obligă pe pârâtă să – i restituie reclamantului suma de 100 lei, reţinută pe luna octombrie 2008. Respinge celelalte pretenţii ale reclamantului. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 29.05.2009.
Instanţa dispune citarea martorilor : Curac Cornelia, Lazăr Sorin Bogdan, Geambaşu Marin. Amână judecarea cauzei la data de 29 mai 2009. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 mai 2009.
Instanţa dispune recitarea societăţii comerciale pârâte la adresa : str. Barcăului, nr. 15, et.1, ap.2, judeţul Bihor, cu o copie a cererii de chemare în judecată şi cu următoarele menţiuni: să depună dovezi în apărare în conformitate cu art.287 Codul Muncii, să depună întâmpinare, statele de plată pe lunile noiembrie 2008,decembrie 2008 şi ianuarie 2009, să furnizeze date cu privire la reţinerea garanţiei de 100 lei/lună şi să depună decizia de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului. Instanţa dispune emiterea unei adrese către Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului Bihor cu o copie a contractului individual de muncă. Amână judecarea cauzei la data de 15 mai 2009. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 aprilie 2009.
Instanţa dispune recitarea societăţii comerciale pârâte la aceeaşi adresă cu menţiunea ca agentul procedural să indice actualul proprietar şi dacă acesta cunoaşte noua adresă a pârâtei, , precum şi la noua adresă menţionată de către reclamant. Amână judecarea cauzei la data de 17 aprilie 2009. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 martie 2009.
Instanţa dispune efectuarea unei adrese la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru a ne comunica informaţii cu privire la pârâta S.C. EROSTAR ONE S.R.L; dispune de asemenea efectuarea unei adresă la ITM – judeţul Bihor pentru a ne comunica o copie de pe Cartea de Muncă a reclamantului. Instanţa dispune recitarea societăţii comerciale pârâte la aceeaşi adresă cu menţiunea ca agentul procedural să indice actualul proprietar şi dacă acesta cunoaşte noua adresă a pârâtei. Cu privire la proba testimonială instanţa se pronunţă la termenul următor. Amână judecarea cauzei la data de 20 martie 2009. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06 martie 2009.
Instanţa încuviinţează proba cu martori solicitată de reclamant şi îi pune în vedere ca în termen de 5 zile să depună la dosarul cauzei lista cu martori. Instanţa îi pune în vedere pârâtei să prezinte copie de pe statele de plată pe perioada 1 noiembrie 2008 – 5 ianuarie 2009; să furnizeze date în legătură cu reţinerea de 100 de lei cu titlu de garanţie şi de asemenea să prezinte decizia de încetare a activităţii contestatorului. Instanţa dispune recitarea pârâtei S.C. EROSTAR ONE cu sediul în Oradea, str. Greierului, nr.38, judeţul Bihor, cu obligarea acesteia de a depune întâmpinare şi de a se prezenta pentru a răspunde la interogatoriu. Amână judecarea cauzei la data de 06 martie 2009, pentru când se va cita pârâta cu menţiunea de a depune întâmpinare şi de a trimite reprezentanţii legali ai societăţii comerciale pentru interogatoriu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 februarie 2009.