T******* D*****
PetentT******* D*****
InculpatÎNCH.NR.334/P/21.10.2009 In baza dispozitiilor art. 1608aal.6 din C.Pr.Penala respinge ca neîntemeiata cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata de inculpatul T******* D*****, fiul lui Constantin şi Elena, născut la data de 9.04.1991 . Dispune acordarea onorariului de avocat oficiu în sumă de 100 lei d-nei avocat Constantin Ancuţa delegaţie nr.15/9.09.2009 emisă de Baroul de Avocaţi Constanţa în substituire. Cu recurs in termen de 24 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi si de la comunicare pentru cei lipsa. Pronunţata in şedinţa publica azi 21.10.2009.
Având în vedere că dosarul de fond nr.3223/254/2009 privind pe inculpatul T******* D***** se află în stare de judecată având termen de judecată la data de 21.10.2009 la completul P1, Faţă de concluziile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorului desemnat din oficiu al petentului condamnat,
Având în vedere lipsa de procedură cu petentul condamnat şi având în vedere dispoziţiile art. 291 Cod procedură penală potrivit cărora judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită, Apreciind că justa soluţionare a cauzei impune ataşarea la dosarul cauzei a dosarului de urmărire penală nr. 1439/P/2009, Faţă de concluziile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorului desemnat din oficiu al petentului condamnat,
Apreciind că pentru justa soluţionare a cauzei se impune ataşarea dosarului de urmărire penală nr.1439/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, Faţă de poziţia procesuală exprimată de petentul condamnat, prin apărător, Având în vedere concluziile reprezentantului Ministerului Public,
DISPUNE: Amână judecarea cauzei pentru când: Se va emite o adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia cu menţiunea de a înainta instanţei dosarul de urmărire penală nr.1439/P/2009. Se va reitera procedura de citare cu petentul condamnat la Arestul I.P.J.Constanţa. Stabileşte termen de judecată la data de 08.09.2009. Pronunţată în şedinţă publică azi 19.08.2009.