S* F****** G S**
Reclamant ReclamantS* A***** V***** I******** G**** S* B****************** T****
Recurent PârâtRespinge cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 141/LP/PI/29.06.2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 2366/252/2009 formulată de reclamanta S* F****** G S**, în contradictoriu cu pârâta SC Asirom Vienna Insurance Group SA – Sucursala Timiş. Cu drept de apel în termen de 15 de zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 16 septembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 16.09.2015Pentru se va verifica soluţia pronunţată în apel, de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 7360/325/2014, având ca obiect plângerea formulată de către petenta din dosarul pendinte, împotriva refuzului executorului judecătoresc de a punere în executare a sentinţei civilă nr. 141/LP/PI/29.06.2012, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 2366/252/2009.
Incheiere de sedinta din 24.06.2015Pentru a se cita reclamanta, cu menţiunea de a preciza data exactă de la care solicită contravaloarea penalităţilor, avută în vedere la formularea prezentei cereri de lămurire dispozitiv, cu un exemplar al hotărârii depuse în probaţiune la dosar, de către pârâtă.
Incheiere de sedinta din 03.06.2015Admite cererea.
Hotarare 141/2012 din 29.06.2012la 29.06.2012
Stabileşte onorariul final pentru expertiza tehnică în specialitatea contabilitate efectuată de către doamna expert Sima Diana Mihaela la suma de 4080 lei. Pune în vedere pârâtei să achite contravaloarea onorariului cuvenit expertului în cuantumul mai sus arătat, sub sancţiunea decăderii din probă.
Pentru a se lua act de conţinutul raportului de expertiză şi a se cita pârâta cu menţiunea de a face dovada achitării onorariului final pentru expert Sima Diana Mihaela, respectiv cu suma de 4080 lei.
La solicitarea expertului pentru a finaliza raportul de expertiză dispus în cauză.
Pentru a se cita expertul Sima Diana Mihaela cu un exemplar al încheierii din 09.03.2012 prin care au fost stabilite obiectivele expertizei contabile şi menţiunea de a întocmi expertiza dispusă în cauză.
Pentru ca instanţa să se pronunţe asupra cererii de probaţiune formulată de către pârâtă. Încuviinţează administrarea probei cu expertiza contabilă.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Pune în vedere reclamantului să timbreze acţiunea cu 5988 lei taxă judiciară de timbru şi 0,5 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării.
Suspendat în baza art. 19 Cod procedură penală.
Pentru a se lua cunoştinţă de precizarea de acţiune
suspendat în baza art.244(2) C.pr.c.
admite cererea de amânare formulată de către reclamantă şi pentru a se efectua adresă către Poliţia Mun.Lugoj,acordă termen