S*** A*****
InculpatC****** M*****
InculpatC****** D***** L*****
Parte civilăF******* D** T****
Parte civilăM******** I***
Parte civilăDispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de furt calificat reţinută în sarcina inculpatului C.M. Condamnă pe inculpatul C.M. la o pedeapsă de 1 an 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani 6 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării condiţionate. Condamnă pe inculpatul S.A. la pedeapsa de 4 ani 10 luni închisoare, pe care inculpatul o va executa în regim de detenţie. Deduce din pedeapsă perioada executată începând cu data de 8 aprilie 2008 la zi. Anulează mandatul emis în baza sentinţei penale nr.429/22.05.2008, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 497/R/2008, pronunţată de Curtea de Apel Cluj. Obligă inculpatul C.M. în solidar cu inculpatul S.A. şi acesta în solidar cu p.resp. civ. S.C. şi S.G. la plata despăgubirilor civile, astfel: suma de 1.382,87 lei p.civ. SC. BCR Asigurări Vienna Insurance Group SA; suma de 375,81 lei p.civ. SC. Asiban SA-sucursala Cluj; suma de 1.750 lei p.civ. Teglas Ioan; suma de 1.500 lei p.civ. M******** I***, cu dobânda legală de la data de 23 august 2007 până la data plăţii efective; suma de 1.000 lei p.civ. F******* D** T****; suma de 300 lei p.civ. Cristea Dan Lucian. Constată că p.văt. Buleu Ciprian Cătălin, Tătar Paul Ciprian, SC. M Install SRL nu s-au constituit p.civ. faţă de inculpaţi. Dispune confiscarea specială a bucăţilor de porţelan găsite asupra inculpatului minor S.A., folosite pentru săvârşirea inf. de furt calificat. Dispune confiscarea specială a sumei de 650 lei de la inculpatul C.M şi a sumei de 650 lei de la inculpatul S.A. Obligă inculpatul S.A. în solidar cu p.resp. civ. S.C. şi S.G. la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat şi inculpatul C.M. la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpatul C.M. şi de la comunicare pentru restul părţilor.
Amână pronunţarea hotărârii în cauză pentrru data de 28 ianuarie 2010.
Având în vedere lipsa martorilor M.A şi M.C.C. de la acest termen de judecată, nefiind îndeplinite mandatele de aducere emise în privinţa acestora
Faţă de lipsa martorilor Z.S.C , P.A.G., M.C.C. şi M.A. va dispune amânarea judecării cauzei
Încuviinţează audierea martorilor M.A.L., Z.S.C., P.A., M.C.C., M.A. şi în vederea comunicării copiilor fişelor de cazier judiciar a inculpaţilor