Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
În temeiul art.195 cod pr.penală .Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta, considerentele şi dispozitivul încheierii din 8 octombrie 2009 pronunţată în dosar nr.2388/88/2009 al Tribunalului Tulcea, în sensul că se va citi Poliţia Comunei Luncaviţa ( ca organ desemnat cu supravegherea inculpatului) în loc de Poliţia Mun. Tulcea cum greşit s-a consemnat.Definitivă.
Admite ca întemeiată cererea de liberare provizorie pe cauţiune, formulată de inculpatul Dănăilă Dumitru. În conformitate cu art.160/8a cod pr.penală cu referire la art.160/4 cod pr.penală. Dispune punerea în libertate provizorie pe cauţiune a inculpatului Dănăilă Dumitru. Obligă inculpatul să respecte obligaţiile care îi revin potrivit art.160/2 alin.3 cod pr.penală , pe durata liberării provizorii, şi anume: a) să nu depăşească limita teritorială a Judeţului Tulcea pentru alte motive decât cele legate de soluţionarea cauzei penale; b) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, respectiv Poliţia Mun.Tulcea conform programului de supraveghere întocmit de acest organ de poliţie ori dfe câte ori este chemat; d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura; e) să nu deţină, să nu folosescă şi să nu poarte nici o categorie de arme; Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor ce îi revin se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. Cu recurs, în termen de 24 de ore de la pronunţare.
amână cauza la 8.10.2009, dată până la care inc. va achita cauţiunea in cuantum de 8000 lei.