A******* M*****
PetentA******* M***** l* C***** B** C****
PetentÎn temeiul art.450 C.pr.pen. raportat la art.59 C.pen., admite cererea formulată de petentul condamnat . Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr.2892/2009 emis de Judecătoria Timişoara, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art.61 C.pen. În temeiul art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat.
Admite cererea de amânare formulată de către apărătorul ales al petentului condamnat. Amână judecarea cauzei la data de 11.01.2010, sala 275, C1P, pentru când se va cita petentul condamnat la Penitenciarul Timişoara. Dispune revenirea cu adresă către Penitenciarul Timişoara pentru a comunica procesul verbal şi caracterizarea petentului condamnat întocmite după ce a fost discutat în comisia din cadrul penitenciarului, respectiv data de 05.01.2010, menţionată de penitenciar în adresa înaintată şi efectuarea de către grefierul de şedinţă a demersurilor necesare depunerii la dosarul cauzei a unei copii de pe mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale nr.2361/14.12.2009 pronunţată în dosarul nr. 13004/325/2009 al Judecătoriei Timişoara.
Se va emite o adresă către Biroul executări penale al Judecătoriei Timişoara pentru a comunica dacă sentinţa penală nr. 2361/14.12.2009 a rămas definitivă, precum şi o adresă către Penitenciarul Timişoara pentru a comunica procesul-verbal întocmit de comisia de propuneri pentru liberare condiţionată şi caracterizarea petentului condamnat.
Admite cererea de amânare formulată de către apărătorul ales al petentului condamnat. Amână judecarea cauzei la data de 28.12.2009, sala 278, C9P, pentru când se va cita petentul condamnat la Penitenciarul Timişoara. Dispune emiterea unei adrese către Penitenciarul Timişoara în vederea comunicării fişei de caracterizare a petentului condamnat şi revenirea cu adresă către Biroul Executări Penale din cadrul instanţei în vederea comunicării soluţiei pronunţată în dosarul nr.13004/325/2009, aflat pe rolul Judecătoriei Timişoara şi a datei la care hotărârea pronunţată în dosarul indicat a rămas definitivă.
Admite cererea de amânare formulată de către apărătorul ales al petentului condamnat. Amână judecarea cauzei la data de 14.12.2009, C1P, sala 275, C1P, pentru când se va cita petentul condamnat la Penitenciarul Timişoara. Dispune revenirea cu adresă către Biroul Executări Penale din cadrul instanţei în vederea comunicării soluţiei pronunţată în dosarul nr.13004/325/2009, aflat pe rolul Judecătoriei Timişoara.
Amână judecarea cauzei la data de 30.11.2009, C1P, sala 275, C1P, pentru când se va cita petentul condamnat la Penitenciarul Timişoara. Dispune efectuarea unei adrese către Biroul Executări Penale din cadrul instanţei în vederea comunicării soluţiei pronunţată în dosarul nr.13004/325/2009, aflat pe rolul Judecătoriei Timişoara.
admite, apreciind ca fiind întemeiată, cererea de amânare formulată de către apărătorul ales al petentului condamnat, amână judecarea cauzei la data de 16.11.2009, C1P, sala 275, C1P