S* S********* I** S**
ReclamantS* A***** P****** S**
PârâtRespinge cererea formulată de reclamanta S.C. STRUCTURAL ING S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. APPOLO PROIECT S.R.L. ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17.03.2010.
probe
Respinge excepţia lipsei de interes ca neîntemeiată. Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii la data de 03.02.2010, sala 1, ora 8:30, pentru când se citează părţile, reclamanta cu menţiunea de a depune la dosar contractul de prestări servicii nr. 1183/04.04.2006 şi contractul de subproiectare nr. 23/21.06.2006 invocate în cererea intorductivă. Cu drept de recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.12.2009.
cerere de amânare
În temeiul dispoziţiilor art. 1 din Hotărârea nr. 5/01.09.2009 adoptată de Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Constanţa şi reconfirmată de aceeaşi adunare în data de 18.09.2009, dispoziţii conform cărora „Începând cu data de 02.09.2009 vor fi amânate toate dosarele aflate pe rolul instanţei, fără a avea loc dezbateri asupra problemelor litigioase, inclusiv asupra probelor, ci doar menţinându-se măsurile luate anterior (citarea, emiterea unor adrese etc.)”,