H***** N*** S*****
InculpatS.P. 388/22.02.2010. SOLUŢIA : HOTARARE : Condamnă pe inculpatul H***** N*** S***** la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, modificată, cu aplicarea art. 74 lit. c Cod penal, în referire la art. 76 lit. d Cod penal (faptă săvârşită la data de 17.05.2008). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului H***** N*** S***** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul H***** N*** S***** la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei reprezintă cheltuieli judiciare către stat pentru faza de urmărire penală. PROCES-VERBAL În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului H***** N*** S***** asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 Cod penal, în cazul săvârşirii, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare, a unei alte infracţiuni.
SOLUŢIA : TERMEN: 22.02.2010, SALA 6. CAUZA AMÂNĂRII/NR.HOT. - pentru a se depune la dosar acte in circumstantiere.
Termen – 11.01.2010 s6t1 pentru lipsa inculpat,lipsa cazier
SOLUŢIA : TERMEN: 16.11.2009, SALA 6. CAUZA AMÂNĂRII/NR.HOT. - pentru a fi audiat martorul lipsa.
Pentru lipsa martorului amana judecarea cauzei la 05.10.2009 sala 6
În vederea audierii martorilor; Termen: 15.06.2009 Sala 6.
termen 4 mai 2009 s.6.t.1. - ptr. lipsă de apărare.
În vederea audierii martorilor; T: 16.03.2009 Sala 6.