P***** D******
PetentAdmite cererea de reabilitare formulată de petentul P***** D******, fiul lui Gheorghe şi Floare, n. la 20.05.1971, domiciliat în Băiţa de sub Codru, str. Peste Vale, nr. 651, Maramureş, şi în consecinţă: Constată reabilitarea judecătorească a petentului, cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin Sp. 545/30.03.1995 a acestei instanţe, rămasă definitivă şi irevocabilă la data de 26.04.1995. În temeiul art. 192 al.3 C.pr.pen cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 18.06.2009.
în vederea deliberării
-în vederea audierii martorei Covaci Crina şi pentru a se face dovada că petentul nu figurează cu obligaţii de plată datorate bugetului de stat şi de asemenea, că s-au achitat şi cheltuielile de spitalizare la care a fost obligat petentul prin sentinţa penală nr. 545/30.03.1995.
- în vederea audierii martorelor Podină Iuliana şi Covaci Crina şi pentru a se depune la dosar dovada că petentul nu figurează cu debite către stat.