P******** D* P* L**** T********* S****
ApelantS******* E*****
Apelant InculpatB******* L********
Apelant InculpatB**** C********* C******** S* S****
Apelant Parte civilăAdmite ca fondate apelurile declarate de P******** D* P* L**** T********* S****, inculpaţii S******* E***** şi B******* L********, precum şi apelul declarat de partea civilă Banca Comercială Carpatica SA Sibiu împotriva sentinţei penale nr. 208 din 03 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 2410/85/2008. Desfiinţează sentinţa primei instanţe, sub aspect penal şi civil şi procedând la o nouă judecată, Condamnă pe inculpaţii: 1. S******* E*****, fiul lui Gengis şi Nurdan, n. la 20.06.1982 în lolc. Constanţa, jud. Constanţa, şomer, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în loc. Techirghiol, str. Bulevardul Victoriei, nr. 58, jud. Constanţa, CNP *********4167 la - 3 ani şi 6 luni închisoare şi aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b cod penal pe durata unui an pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie, în orice mod, a instrumentelor de plată electronică falsificate sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie prev. şi ped. de art. 24 alin.2 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prev. de art. 24 alin.2 şi art. 27 alin.1 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal, aflate în concurs real potrivit art. 33 alin. 1 lit.a cod penal; 2. B******* L********, fiul lui Dumitru şi Steluţa, n. la 10.05.1979 în loc. Constanţa, jud. Constanţa, fără ocupaţie, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în loc. Techirghiol, Bulevardul 9 Mai, nr. 41, jud. Constanţa, CNP *********5608, la - 3 ani închisoare şi aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b cod penal pe durata unui an pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie, în orice mod, a instrumentelor de plată electronică falsificate sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie prev. şi ped. de art. 24 alin.2 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prev. de art. 24 alin.2 şi art. 27 alin.1 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal, aflate în concurs real potrivit art. 33 alin. 1 lit.a cod penal. Interzice inculpaţilor exercitarea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b cod penal, în condiţiile art. 71 alin.2 cod penal. În temeiul art. 861 şi art. 862 cod penal dispune suspendarea executării pedepselor sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani şi 6 luni pentru inculpatul S******* E***** şi 6 ani pentru inculpatul B******* L********. În temeiul art. 863 cod penal pe durata termenului de încercare, inculpaţii trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă; Supravegherea executării obligaţiilor stabilite de către instanţă se va face de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa. În temeiul art.359 alin.1 C.pr.penală, instanţa atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 864 alin.1 şi 2 cod penal. În temeiul art.71 alin.5 C.penal pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În temeiul art. 88 cod penal, compută din durata pedepselor aplicate, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 29.04.2008 până la 03.12.2008 pentru inculpatul S******* E***** şi de la 05.05.2008 până la 03.12.2008 pentru inculpatul B******* L********. Obligă pe inculpaţi, în solidar, să plătească părţii civile Banca Comercială Carpatica SA Sibiu suma de 24.360 lei. Menţine sechestrul asigurator dispus prin Ordonanţa procurorului din 08.05.2008 din dosarul nr. 291/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. În baza art. 118 alin.1 lit.c şi f C.penal dispune confiscare a 54 carduri ridicate de la inculpatul S******* E***** şi de la ATM - urile băncilor. Cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi judecăţii la instanţa de fond, în sumă de 210 lei pentru inculpatul S******* E***** şi 105 lei pentru inculpatul B******* L********, vor fi suportate de fiecare inculpat. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în cotă procentuală, în sumă de câte 100 lei pentru fiecare inculpat, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.
Având în vedere complexitatea cauzei, amână pronunţarea la 16 aprilie 2009