S********* L*********** D** A************ P****** L***** - C***** T****** - Î* N***** M******** D* S*******
ReclamantU******* A************ T********** P******* C****** Ş******
IntimatDispun e scoaterea de pe rol a cauzei şi înaintează dosarul la Secţia civilă
Pentru ca apărătorul reclamantului să facă verificări cu privire la membrii de sindicat şi pentru a pregăti apărările;
Pentru lipsă de procedură cu reclamanţii şi pentru ca avocat Botea Bogdan Petre, apărătorul reclamanţilor să depună la dosar împuternicire avocaţială de reprezentare juridică în instanţă pentru aceştia;
Faţă de prevederile art.6 pct.1 din Convenţia E.D.O., şi faţă de prezentele încălcări ale independenţei puterii judecătoreşti, în concordanţă cu H.A.G. a Magistraţilor din cadrul Tribunalului Brăila din 31 august 2009, având ca formă de protest restrângerea activităţii şi amânarea tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive, ordonanţe preşedinţiale, cereri de suspendare şi măsuri asiguratorii;
Faţă de prevederile art.6 pct.1 din Convenţia E.D.O., şi faţă de prezentele încălcări ale independenţei puterii judecătoreşti, în concordanţă cu H.A.G. a Magistraţilor din cadrul Tribunalului Brăila din 31 august 2009, având ca formă de protest restrângerea activităţii şi amânarea tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive, ordonanţe preşedinţiale, cereri de suspendare şi măsuri asiguratorii; Şi pentru ca reclamanţii să completeze taxa de timbru cu suma de 137,00 lei – taxă timbru, sub sancţiunea anulării acţiunii ca insuficient timbrată; Amână cauza la data de 23 septembrie 2009, ora 0900, Sala 1 – Timpul 1 – F.8 c+c, pentru când se va repeta procedura de citare cu reclamantul – pentru membrii de sindicat – cu menţiunea timbrării; pârâta având termen în cunoştinţă.