S****** L****
PetentI************ P******* J******* A**** P***** P****** C***** D* A****
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de petentul S****** L**** în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL POLIŢIEI JUDEŢENE ARGEŞ – POLIŢIA CURTEA DE ARGEŞ. Modifică procesul-verbal seria CC nr. 4200994 emis la data de 19.09.2009 de către intimat, în sensul că înlocuieşte amenda de 360 lei şi 6 puncte-amendă privind fapta prevăzută de art. 147 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 lei cu avertismentul. Menţine efectele procesului-verbal în privinţa faptei prevăzută de art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006. Atrage atenţia petentului ca, pe viitor, să nu mai comită alte fapte antisociale. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.12.2009.
Admite cererea petentului de amânare a cauzei pentru a studia întâmpinarea şi înscrisurile depuse la dosar de intimat. Pune în vedere martorului prezent Florea Dumitru să se prezinte necitat la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 15.12.2009, dată pentru când se citează intimatul şi martorul Florea Toma, petentul şi martorul Florea Dumitru având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 noiembrie 2009.
Încuviinţează proba cu înscrisuri şi proba cu doi martori solicitată de petent. Se emite adresă către Poliţia Curtea de Argeş, pentru a înainta copii de pe buletinul de verificare metrologică al aparatului radar cu care a fost depistată viteza autoturismului petentului, atestatul operatorului radar şi fotografia efectuată de pe înregistrarea cu aparatul radar. Pune în vedere petentului să depună la dosar lista cu martorii propuşi, pentru a fi citaţi, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei la 24.11.2009, dată pentru când se citează intimatul, petentul având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 noiembrie 2009.