L**** I**
Apelant reclamantP******* D** T** S******
Apelant pârâtÎNCHEIERE / 07.06.2010 Respinge cererea. Cu recurs.
Admite ambele apeluri. Schimbă sentinţa în sensul că admite în parte capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului. Obligă pârâta către reclamant la plata sumei de 48344,16 lei , reprezentând c.val. lipsei de folosinţă a terenului în litigiu în perioada 1 ian.2005 - 15 nov. 2007, ce se va reactualiza, cu coeficientul de devalorizare a monedei naţionale, de la data pronunţării prezentei decizii până la data efectuării plăţii. Respinge cererea privind acordarea de despăgubiri, reprezentând c.valoarea terenului în litigiu şi cererea, privind acordarea în compensare a unui teren similar, pe un alt amplasament şi restituirea impozitului aferent. Menţine restul disp. sentinţei cu privire la admiterea în parte a acţiunii şi la cheltuieli de judecată. Cu recurs.
Acordă termen la 13 aprilie 2009, ora 8,30 pentru observarea înscrisurilor.
Acordă termen la 16 martie 2009, ora 8,30 pentru comunicarea motivelor de apel şi a întâmpinării formulate de apelanta pârâtă Primăria Dr.Tr. Severin şi pentru angajare apărător.