V***** G******* O******
ReclamantO***** P****** P*** P*****
Pârâtconstată perimată cererea
Hotarare 2963/2014 din 12.11.2014Respinge excepţia perimării prezentei cereri, menţine dispoziţiile de suspendare a cauzei în temeiul art. 244 al. 1 pct. 1 C.proc.civ. şi trimite dosarul la arhivă. Se va repune pe rol după soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 5110/278/2011 al Judecătoriei Petroşani, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a deciziei de predarea moştenirii nr. G 519/1975 şi rectificarea Cf.2157 Petrila. Cu recurs de la comunicare, pe toată durata suspendării cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 iulie 2012.
Incheiere suspendare din 05.07.2012Disjunge completarea de acţiune formulată de reclamant, prin reprezentant de cererea principală, iar pentru respectarea principiului continuităţii, acordă termen de judecată la data de 23 iunie 2011, ora 8,30 - aceluiaşi complet. Se vor desprinde de la dosar filele 72, 73, 74, 75, reprezentând completarea de acţiune (f.72) şi copii ale înscrisurilor existente în dosar la filele 61,62,63, care vor fi ataşate la dosarul nou format. Suspendă judecarea acţiunii ce are ca obiect sistarea stării de indiviziune formulată de reclamantul V***** G******* O******. Se va repune pe rol la cererea părţii interesate şi după achitarea a 1 din taxa iniţială de timbru. Cu recurs de la comunicare, pe toată durata suspendării cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 mai 2011.
Amână judecarea cauzei şi fixează termen în continuare la data de 19 mai 2011, pentru ca reclamantul prin reprezentant să se conformeze dispoziţiilor instanţei date prin încheierea de şedinţă din data de 5 mai 2011, respectiv să indice cauza de nulitate a deciziei nr. G 519/1945 pe care o invocă, momentul apariţiei nulităţii şi temeiul în drept. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 mai 2011.
Amână judecarea cauzei şi fixează un nou termen la data de 12 mai 2011, pentru când pune în vedere reclamantului, prin reprezentant să indice cauza de nulitate a deciziei nr. G 519/1945 , pe care o invocă, momentul apariţiei nulităţii şi temeiul în drept. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 mai 2011.
D I S P U N E Pune în vedere reclamantului să depună în scris la dosar completarea de acţiune cu privire la nulitatea deciziei nr.G 519/1945. Instanţa va pune în discuţie completarea de acţiune la următorul termen de judecată, după ce aceasta va fi depusă în scris la dosar. Amână judecarea cauzei şi fixează un nou termen la data de 5 mai 2011, pentru când se va cita pârâtul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2011.
D I S P U N E Se va reveni cu adresă către Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Petroşani, pentru a ne comunica extrasul CF 61458 Petrila, provenit din conversia de pe hârtie a CF nr.2157 Petrila, în care să fie trecuţi toţi coproprietarii, cu indicarea actelor judiciare în baza cărora au fost intabulaţi. Amână judecarea cauzei şi fixează un nou termen la data de 28 aprilie 2011, pentru când se va cita pârâtul cu un exemplar al titlului de proprietate depus de reclamant. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2011.
D I S P U N E Încuviinţează cererea de amânare formulată de avocat Grigorescu Sergiu. Pune în vedere reprezentantului reclamanţilor să facă dovada prezenţei sale la Tribunalul Hunedoara. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar titlul de proprietate pe casă şi teren , respectiv contractul de vânzare-cumpărare de care a făcut vorbire în şedinţă publică . Se va face adresă către Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Petroşani, pentru a ne comunica extrasul CF 61458 Petrila, provenit din conversia de pe hârtie a CF nr.2157 Petrila, în care să fie trecuţi toţi coproprietarii, cu indicarea actelor judiciare în baza cărora au fost intabulaţi. Amână judecarea cauzei şi fixează un nou termen la data de 17 martie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2011.
Acordă termen pentru când reclamantul va depune la dosar acte privind imobilele în litigiu şi un extras de CF nr.2157 Petrila,complet şi la zi . Amână judecarea cauzei şi fixează un nou termen la data de 17 februarie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2010.
Încuviinţează cererea de repunere a cauzei pe rol. Se vor cita părţile. Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 16.12.2010 Pronunţată în şedinţa publică azi, 25.11.2010.
În baza art 1551 C.proc.civilă,suspendă judecarea acţiunii având ca obiect : sistarea indiviziunii şi rectificare CF , formulată de reclamantul V***** G******* O****** cu domiciliul în Petroşani,str.Independenţei, bl.26,sc.1,ap. 6 ,jud. Hunedoara în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Petrila - prin primar,cu sediul în Petrila, jud. Hunedoara . Procesul va fi repus pe rol la cererea părţii interesate ,după achitarea onorariilor provizorii stabilite pentru expertizele solicitate şi după achitarea taxelor de timbru în cuantum de ½ din taxele achitate iniţial. Cu recurs de la comunicare,pe timpul cât durează suspendarea cursului judecării cauzei . Pronunţată în şedinţa publică azi, 4 decembrie 2009.
Se va face adresă reclamantului să facă dovada achitării onorariilor provizorii pentru cele două expertize în cuantum de câte 400 lei pentru fiecare expertiză,după care se vor face adrese domnilor experţi Sîrbu Mitică şi Lupea Vasile,să efectueze expertizele dispuse în cauză . Se va cita pârâtul . Fixează termen la data de , 4 decembrie 2009 . Pronunţată în şedinţa publică azi, 6 noiembrie 2009.
Numeşte în calitate de expert constructor pe dl. Sîrbu Mitică şi în calitate de expert topograf pe dl. Lupea Vasile,urmând ca după achitarea onorariilor provizorii pentru experţi,să se facă adrese acestora. Se va cita pârâtul . Fixează termen la data de , 6 noiembrie 2009 . Pronunţată în şedinţa publică azi, 9 octombrie 2009.
Se va cita pârâtul . Fixează termen la data de , 9 octombrie 2009 . Pronunţată în şedinţa publică azi, 11 septembrie 2009.
Admite cererea privind efectuarea unei expertize în construcţii şi a unei expertize topografice. Pune în vedere reclamantului să achite câte 400 lei,reprezentând avans onorariu expert pentru fiecare expertiză şi să facă dovada achitării acestuia. Se va face adresă la Tribunalul Hunedoara să comunice lista cu experţi topografi şi lista cu experţi constructori, dintre care instanţa va desemna câte unul pentru efectuarea expertizelor solicitate . Se va cita pârâtul . Fixează termen la data de , 11 septembrie 2009 . Pronunţată în şedinţa publică azi, 10 iulie 2009.
Se va comunica cu reclamantul un exemplar din răspunsul la interogatoriul comunicat de pârât . Se va cita pârâtul . Fixează termen la data de , 10 iulie 2009 . Pronunţată în şedinţa publică azi, 5 iunie 2009.
Se va cita pârâtul cu menţiunea să răspundă la interogatoriul( în situaţia în care acesta va fi depus în termen util la dosar, de către reprezentantul reclamantului ). Fixează termen la data de , 5 iunie 2009 . Pronunţată în şedinţa publică azi, 15 mai 2009.