P***** F******
PetentReuneşte dosarul nr 2419/109/2009 la dosarul 2452/109/2009. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Iulie 2009, la Tribunalul Argeş secţia penală.
Admite cererea reprezentantului Parchetului. Se emite adresă către Federaţia Română de Fotbal, în sensul de a se comunica dacă petentul – inculpat P***** F****** mai deţine sau nu funcţia de director în cadrul Federaţiei Române de Fotbal şi dacă a fost suspendat din această funcţie. Se reia procedura de citare cu petentul-inculpat P***** F****** atât prin fax, la Societatea Civilă de Avocaţi – ATTORNEYS AT LAW, cât şi prin poştă, cu menţiunea de a se prezenta la instanţă. Amână judecarea cauzei la 08.07. 2009, ora 9. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Iulie 2009 la Tribunalul Argeş – Secţia penală.
Se citează petentul P***** F******, prin fax, la Societatea Civilă de Avocaţi – ATTORNEYS ATLAW. Se va încunoştinţa telefonic apărătorul petentului şi i se va comunica termenul de judecată la care trebuie să se prezinte la instanţă pentru a-i susţine interesele petentului. Amână judecarea cauzei la 30 iunie 2009. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Iunie 2009 la Tribunalul Argeş – Secţia penală.