P******** D* P* L**** J********** M*******
ApelantV***** C***** I****
Apelant InculpatT***** D******
Intimat Parte vătămatăD****** I**
Intimat Parte civilăS******* M*********** M*******
Intimat Parte civilăÎn baza art.196 Cod procedură penală; Admite sesizarea din oficiu cu privire la înlăturarea a omisiunii vădite strecurate în sentinţa penală nr. 1478/P/20.07.2010 pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr. 2419/256/2009.
Condamnă pe inculpat la pedepasa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Pentru ca instanţa să delibereze amână pronunţarea la data de 20.07.2010.
Pentru ca instanţa să delibereze amână pronunţarea la data de 13.07.2010.
Pentru ca instanţa să delibereze amână pronunţarea la data de 06.07.2010.
Amânat având în vedere lipsa procedurii de citare cu partea vătămată T***** D******.
Amânat pentru ca reprezentantul parchetului să formuleze în scris obiecţiuni cu privire la raportul de expertiză, respectiv pentru analizarea şi discutarea cererii pentru a fi citat expertul.
Amânat pentru ca apărătorul inculpatului şi reprezentantul Ministerului Public să pună concluzii faţă de raportul de expertiză tehnică sosit la dosar la termenul de astăzi.
Amânat pentru lipsa raportului de expertiză.
Amânat pentru efectuarea expertizei .
Amânat având în vedere lipsa martorului Coman Marius şi pentru efectuarea raportului de expertiză tehnică auto încuviinţat inculpatului.
S-a amânat cauza la data de 26 ian.2010 pentru audierea martorului Coman Marius.
S-a amânat la 25.11.2009 pentru administrarea probei testimoniale.
S-a amânat cauza la data de 28 octombrie 2009 pentru când vor fi citaţi martorii în vederea audierii.
S-a amânat cauza la 30 septembrie 2009.
Acordă termen la cererea apărătorului inculpatului în vederea pregătirii apărării.