Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea reclamantei Sârca Sabina. Dispune investirea cu formulă executorie a deciziei civile nr.445/R din 20 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr.2410.1/108/2009. Fără cheltuieli de judecată.
Admite cererea reclamantei Sarca Sabina cu domiciliul în Pecica nr.92, jud.Arad. Dispune investirea cu formulă executorie a deciziei civile nr.1445/R din 20 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr.2420/.1/108/2009. Fără cheltuieli de judecată.
Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanta Sarca Sabina împotriva Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice,având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru erori judiciare în procesele penale. Fără cheltuieli de judecată. Cu apel în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 21.09.2010.
Declină în favoarea Judecătoriei Arad competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulată de reclamanta Sarca Sabina împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul finanţelor publice Bucureşti pentru obligarea la plata sumei de 1904 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Fără cheltuieli de judecată.
T:07.07.2009.AC.