S* H************ R******** S**
Intimat RECLAMANTD******* G******* A F********* P****** T****
Recurent PARATRespinge recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Timiş împotriva sentinţei civile nr.104/28.01.2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr.2428/30/2008. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică din 3.XI.2009.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Curţii de Apel Timişoara din data de 02.09.20098 prin care s-a decis cu unanimitate de voturi că începând cu data de 03.09.2009 se vor judeca numai cauzele în materie penală având ca obiect verificarea mandatului de arestare care expiră, iar în materie civilă numai cauzele privind plasamentul minorilor şi răpirile internaţionale, urmând ca restul cauzelor aflate pe rol să se amâne pentru noi termene de judecată.
Admite cererea de incompatibilitate formulată de doamna judecător Adina Pokker, cerere formulată în dosar nr. 2428/30/2008 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în şedinţa publică din 23.06.2009.
lipsă apărare