S**** M****
ReclamantS**** T*****
PârâtN****** E****
Pârât******* P********* A L** I*** P****** P**** A L** I*** R****** F***** A L** I*** R****** M*** A L** I** Ş* S**** T****** V***** F**** I*****
PârâtADMITE ACŢIUNEA CIVILĂ PRECIZATĂ, COMPLETATĂ ŞI EXTINSĂ.
Ia act de completarea şi precizarea de acţiune depusă la fila 55 dosar. Ia act de extinderea de acţiune depusă la fila 56 dosar şi dispune introducerea în cauză a pârâtului Fulop Izidor, cu domiciliu necunoscut. Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de către reprezentantul reclamantului şi acordă acestuia un termen de judecată mai lung pentru a depune la dosar un nou raport de expertiză extrajudiciară, completat. Sub sancţiunea prev. de art. 155/1 Cod pr.civilă pune în vedere reprezentantului reclamantului să facă dovada demersurilor pentru identificarea pârâtului din extinderea de acţiune
In temeiul art. 6 pct. 1 din CEDO constată că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială constituie principii fundamentale pe care instanţa trebuie să le aplice cu prioritate, în orice litigiu, indiferent de modul în care puterea legislativă sau executivă înţelege să organizeze sistemul judiciar sau să aloce resurse pentru funcţionarea puterii judecătoreşti. Una din garanţiile care asigură premisele unei instanţe independente este stabilirea unui nivel corespunzător al remuneraţiei pentru judecător, iar judecata în mod echitabil a unei cauze este afectată în cazul în care judecătorul trebuie să soluţioneze un număr considerabil de dosare în aceeaşi zi sau într-un termen determinat. Văzând că prin proiectul legii unice a salarizării personalului plătit din fonduri publice se stabileşte o remuneraţie a judecătorilor de natură a conduce la ştirbirea independenţei acestora şi orice încercare a judecătorilor de a convinge puterea executivă de acest pericol a eşuat. Apreciind că se impune stabilirea unui număr rezonabil de dosare ce poate fi soluţionat de un judecător în cursul unei zile sau al unei perioade determinate, pentru a satisface cerinţa dreptului la un proces echitabil. Consecvent Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Huedin din data de 31.08.2009 şi în solidaritate cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie. Constată că se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi a celor vizând cererile în materia executării silite. Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor menţionate anterior, urmează a se amâna judecata la un nou termen. Se vor menţine dispoziţiile încheierii de şedinţă din data de 25 iunie 2009, sens în care: - se va încuviinţa cererea de amânare a cauzei formulată de către reprezentantul reclamantului şi va acorda un nou termen de judecată pentru a depune la dosar extras CF 78 Răchiţele, actualizat; - sub sancţiunea prev. de art. 155/1 Cod pr.civilă se pune în vedere reprezentantului reclamantului să facă dovada demersurilor pentru identificarea pârâţilor cu domiciliu necunoscut prin demersuri efectuate atât la autorităţile locale cât şi la Direcţia generală de evidenţă Informatizată a persoanelor Cluj, iar în situaţia în care se va dovedi că sunt cu domiciliu necunoscut, să îndeplinească procedura de citare prin publicitate în conformitate cu prev. art. 95 Cod pr.civilă şi să facă dovada în acest sens, pârâţii cu domiciliu necunoscut urmând a fi citaţi şi prin afişare la uşa instanţei; - se va pune în vedere reprezentantului reclamantului să prezinte martorii Suciu Ioan şi Neag Ispas încuviinţaţi atât dovedirea uzucapiunii, cât şi petitele de masă succesorală de la pct. 5 şi 6, astfel cum s-a obligat la termenul anterior de judecată; - se va dispune repetarea procedurii cu pârâţii S**** T***** şi Nicoară Elena; - se va menţine dispoziţia încheierii de şedinţă din data de 09.04.2009 şi se va pune în vedere reprezentantului reclamantului să depună la dosar proces-verbal de existenţă a construcţiilor emis de autorităţile locale pentru imobilele construcţii din litigiu
Ia act de extinderea de acţiune formulată înscris de reclamant prin reprezentant, depusă la f. 39 dosar şi dispune introducerea în cauză a pârâţilor Rasinar Paraschiva a lui Ion, Pasinar petre a lui Ion, Rasinar Floare a lui Ion, Rasinar Mina a lui Ion şi Suciu Tivadar Voice, toţi cu domiciliu necunoscut. Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de către reprezentantul reclamantului şi acordă un nou termen de judecată pentru a depune la dosar extras CF 78 Răchiţele, actualizat. Pune în vedere reprezentantului reclamantului să prezinte martorii încuviinţaţi .
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de către reprezentantul reclamantului şi va acorda un nou termen de judecată pentru a depune în probaţiune la dosar un raport de expertiză extrajudiciară. Efectuarea unei adrese către Biroul local de expertize de pe lângă Tribunalul Cluj pentru a comunica instanţei o listă cu experţi topografi pentru eventualitatea în care nu se va realiza până la următorul termen de judecată raportul de expertiză extrajudiciară. Menţine dispoziţia încheierii de şedinţă din data de 09.04.2009 şi pune în vedere reprezentantului reclamantului să depună la dosar proces-verbal de existenţă a construcţiilor emis de autorităţile locale pentru imobilele construcţii din litigiu.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de către reprezentantul reclamantului şi acordă un nou termen de judecată pentru a depune în probaţiune la dosar un raport de expertiză extrajudiciară. Încuviinţează proba testimonială formulată