G**** M* I***
CondamnatAdmite contestaţia la executare formulată de Biroul Executări penale din cadrul Tribunalului Suceava, prin judecător delegat Aparaschivei Adrian, privind anularea formelor emise la data de 16.03.2009 în dosarul nr. 1954/86/2008 al Tribunalului Suceava privind pe numele condamnatului GALAN IOAN, fiul lui Mihai şi Maria, născut la data de 29.12.1965 în com. Vereşti, jud. Suceava, domiciliat în com. Vereşti, sat Corocăieşti, jud. Suceava, necăsătorit, fără copii, studii 10 clase, fără ocupaţie, stagiul militar satisfăcut, recidivist, CNP *********5018, în prezent deţinut în Penitenciarul Botoşani. Anulează formele de executare şi mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 316/2008 din 16.03.2009, emise de Tribunalul Suceava. Dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pe numele condamnatului GALAN IOAN, conform sentinţei penale nr. 316/2008 a Tribunalului Suceava, deciziei penale nr. 3/2009 a Curţii de Apel Suceava şi deciziei penale nr. 923/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului Suceava. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 22 aprilie 2009.