S* A****** S*
ReclamantV****** G*******
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată reclamanta S* A****** S*, în contradictoriu cu pârâtul V****** G*******. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3941,05 lei. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.12.2010.
Amana pronuntarea pt termenul din 21.12.2010
Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei la data de 17.12.2010, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă şi pentru când se va cita pârâtul cu un exemplar al raportului de expertiză întocmit în cauză şi un exemplar al notelor de şedinţă formulate de către reclamantă.
Încuviinţează cererea de probaţiune privind efectuarea în cauză a expertizei tehnice de specialitate. Desemnează pentru înfăptuirea lucrării de specialitate pe d-nul expert Imbroane Simion. Amână judecarea cauzei la data de 26.11.2010, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă, pentru când se va cita pârâtul şi pentru când se va efectua adresă către d-nul expert Imbroane Simion cu menţiunea ca în baza disp. art. 201 Cod procedură civilă, să întocmească lucrarea de specialitate încuviinţată în cauză şi să o depună la dosarul cauzei în atâtea exemplare câte părţi în proces sunt, unul în plus pentru instanţa de judecată, cel mai târziu cu 5 zile înaintea termenului de judecată.
Prorogă discutarea probatoriului, până după comunicarea de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a stadiului soluţionării plângerii penale cu nr.3288/P/2009, respectiv dacă împotriva pârâtului V****** G******* s-a început urmărirea penală Amână judecarea cauzei la data de 29.10.2010, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când se vor cita părţile şi pentru când se va efectua adresă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, cu menţiunea de a ne comunica dacă în dosarul acestei instituţii cu nr. 3288/P/2009, s-a început urmărirea penală împotriva numitului V****** G*******.
Prorogă discutarea probatoriului, până după comunicarea de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a stadiului soluţionării plângerii penale cu nr.3288/P/2009, respectiv dacă împotriva pârâtului V****** G******* s-a început urmărirea penală Amână judecarea cauzei la data de 01.10.2010, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă, pentru când se va cita pârâtul şi pentru când se va efectua adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, cu menţiunea de a ne comunica dacă în dosarul acestei instituţii cu nr. 3288/P/2009, s-a început urmărirea penală împotriva numitului V****** G*******.
Amână judecarea cauzei la data de 03.09.2010, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă, pentru când se va cita pârâtul, cu un exemplar al înscrisurilor depuse la dosar la termenul de azi de către reprezentanta reclamantei.
Amână judecarea cauzei la data de 18.06.2010, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă, pentru când se va cita pârâtul şi pentru când se va efectua adresă către Serviciul Public Comunitar-Direcţia Generală de Evidenţă a Populaţiei, pentru a ne comunica informaţii în ceea ce priveşte domiciliul sau reşedinţa pârâtului V****** G*******.
Amână judecarea cauzei la data de 21.05.2010, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă, pentru când se va cita pârâtul şi pentru când se va efectua adresă către Serviciul Public Comunitar-Direcţia Generală de Evidenţă a Populaţiei, pentru a ne comunica informaţii în ceea ce priveşte domiciliul sau reşedinţa pârâtului V****** G*******.
Încuviinţează proba cu interogatoriul pârâtului Amână judecarea cauzei la data de 23.04.2010, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă şi pentru când se va cita pârâtul, cu menţiunea din încheiere.
Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei la termenul din 26.03.2010, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pârâtul se va prezenta pentru interogatoriu.
Pune în vedere reprezentantului reclamantei să depună la dosar, explicitarea în scris a foilor de parcurs nr.7361 şi nr.7429, depuse la dosar ca înscrisuri în probaţiune, având în vedere toate rubricile din foile de parcurs ale vehiculului conţin menţiuni în forma literală prescurtată. În virtutea rolului activ, în baza disp. art. 129 al.5 Cod procedură civilă, pune în vedere părţilor a se pronunţa la termenul viitor asupra oportunităţii efectuării unei expertize tehnice judiciare de specialitate în ceea ce priveşte consumul de carburanţi raportat la petitul cererii introductive. Apreciază necesară citarea pârâtului cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu
Repartizează a cauza pendinte prin sistemul ciclic completului de judecată C9LM, preşedinte DIDRAGA ANDRA. Fixează termen de judecată la data de 15 IANUARIE 2010, în sala 171, C9LM ,
amână judecarea cauzei la data de 19.11.2009
Amână judecarea cauzei la data de 10.09. 2009, sala 165, ora 9, 00, C12LM, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă şi pentru când se va cita pârâtul cu menţiunea la interogator şi de a depune actul procedural al întâmpinării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09 IULIE2009.