S*** T******* I**** S*****
PetentI******* D******************* A 1
IntimatAdmite exceptia privind prescrierea executarii sanctiunii amenzii contraventionale, aplicata prin procesul verbal, seria CC nr.2258846/27.03.2009. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.12.2009.
Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 21.12.2009 Pronunţată în şedinţă publică.
Pentru a se comunica intimatului o copie a precizărilor depuse la dosar de către petentă
Având în vederea hotărârea Adunării Generale a judecătorilor, de pe raza Curţii de Apel Ploieşti, din 18.09.2009 şi protestul grefierilor, privind continuarea protestului în sensul restrângerii activităţii judiciare, prin amânarea tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind arestarea preventivă şi plasament în regim de urgenţă.
Amână judecata cauzei şi fixează termen la data de 28 septembrie 2009, ora 09.00, sala 1, complet 1 civil, pentru când se vor cita părţile, intimatul cu menţiunea să formuleze întâmpinare şi să depună la dosar actele care au stat la baza încheierii procesului-verbal contestat, dovada comunicării procesului-verbal petentei şi copie lizibilă după procesul-verbal. Pronunţată în şedinţa publică azi, 24 august 2009.