Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
HOT. 11.01.2010 Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul GONŢA RELU, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.01.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 11.01.2010 pentru relaţii de la intimat, lipsa martorei şi având în vedere cererea formulată de apărătorul petentului prin care solicită un termen mai lung de judecată motivat de faptul că la termenul următor se află la alte instanţe.
Faţă de lipsa relaţiilor solicitate de la intimatul IPJ Galaţi. Acordă termen la data de 30.11.2009.
Faţă de lipsa martorului asistent., şi pentru suplimentarea probatoriului; Instanţa in temeiul rolului activ dispune emiterea unei adrese către intimat ,pentru a ne comunica raportul agentului constatator. Acordă termen la data de 16.11.2009.,
Faţă de lipsa nejustificată a martorului din oficiu, instanţa dispune citarea acestuia cu mandat de aducere. Acordă termen în vederea administrării probei la data de 2.11.2009.
Instanţa în temeiul disp. art167 C.p.c. încuviinţează petentului proba cu doi martori , sens în care acordă termen în vederea administrării probei. Amână judecareacauzei la data de 19 10 2009.
Potrivit dispoziţiilor Hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Tecuci din data de 04.09.2009 şi în vederea continuării cercetării judecătoreşti, amână judecarea la data de 05 10.2009 pentru când se va reitera procedura de citare cu părţile care nu au termen în cunoştinţă.
Instanţa ia act de cererea formulată de apărătorul petentului , încuviinţând-o ca fiind legală şi admisibilşă. Instanţa prorogă discutarea probelor pentru termenul următor. Acordă termen la data de 21 09 2009.