V**** V***** P****
PetentÎn temeiul art. 59 Cod penal raportat la art. 450 alin. 1 Cod procedură penală, admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat V.V.P. şi, în consecinţă, dispune liberarea condiţionată a condamnatului deţinut în baza mandatului de executarea pedepsei nr. 62/ 2008 emis de Judecătoria Oraviţa. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 61 C.p. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş, reprezentând onorariu avocat din oficiu. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 martie 2010.
Se emite adresă către Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Timişoara. Se va emite adresă către Penitenciarul Timişoara
Se emite adresă către Tribunalul Timiş .
Se efectuează o adresă către Tribunalul Timiş pentru a ne comunica o copie a procesului-verbal privind îndeplinirea de către condamnat a condiţiilor pentru liberarea condiţionată şi a caracterizării privind pe condamnat, care fac obiectul dosarului nr. 21914/325/2009 al Judecătoriei Timişoara, precum şi soluţia pronunţată în recurs.
În vederea respectării principiului continuităţii şi din lipsă de timp pentru studierea dosarului.