H**** A****** L* C*** A** H**** A******
Recurent ContestatorA****************** T****
IntimatRESPINGE RECURSUL
pentru ca recurenta sa ia cunostinta de concluziile scrise
pentru a se comunica intimatei precizarile depuse la dosar de recurenta.
Apreciind că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială constituie principii fundamentale, consfinţite de art. 6 din Convenţie, pe care instanţa trebuie să le aplice cu prioritate ; Văzând că subfinanţarea generală a sistemului judiciar afectează nu doar independenţa, ci însăşi existenţa justiţiei ca serviciu public în slujba cetăţeanului, negând România ca stat de drept ; Consecvent Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Timiş din data de 31.08.2009, potrivit căreia în materie civilă vor fi soluţionate doar cauzele vizând plasamentul minorilor ; Cum prezenta cauză nu se încadrează în categoria amintită, urmează a amâna judecata la un nou termen. Urmare a Adunării Generale a judecătorilor care a avut loc in data de 18.09.2009, la sediul instantei, magistratii Tribunalului Timis au decis continuarea actiunilor de protest initiate la 31.08.2009.
pentru a se lua cunostinta de continutul intampinarii
PENTRU A SE COMUNICA ACTELE DEPUSE LA DOSAR DE RECURENTA