A******** P****
InculpatL**** I*****
InculpatM********* V******
Parte vătămatăDispune îndreptarea erorii materiale.
Condamnă pe fiecare inculpat la 3 ani închisoare pentru furt calificat, cu executare efectivă. Menţine starea de arest.
Amână pronunţarea la 27.11.2009.
Verifică şi constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpaţii A.P. şi L.I. şi menţine starea de arest a acestora. Respinge ca nefondate cererile inculpaţilor de revocare a măsurii arestării preventive şi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara. Acordă termen la 25.11.2009 pentru continuarea cercetării judecătoreşti.
In temeiul art. 300 ind.1 raportat la art. 160 din C.p.p. constată legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpaţii A.P. şi L.I., trimişi în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „furt calificat” prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a), g), i) Cod penal cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) Cod penal pentru inculpatul A.P. şi art. 37 lit. b) pentru celălalt inculpat, arestaţi prin incheierea de sedinta a Camerei de consiliu din data de 10.09.2009, pronunţata de Judecătoria Iaşi in dosarul nr. 22722/245/2009 . Respinge ca nefondate cererile inculpaţilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara. În baza art.160 ind.8 a alin.6 Cod procedură penală raportat la art.1602 alin.2 Cod procedură penală respinge ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul L.I. . In temeiul art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân in sarcina acestuia. Cu drept la recurs in termen de 24 de ore de la pronunţare cu privire la verificarea măsurii de arest şi la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, si fara cale de atac cu privire la solutia privind cererea de inlocuire a masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea.