Dosar 24914/325/2009 din 06.11.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 24914/325/2009
Data dosar:
06.11.2009
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.03.2010 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Soluţionare

    În temeiul art.87 al.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, condamnă pe inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art.71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit.a teza a II a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art.81 şi art.82 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani. În temeiul art.71 al.5 C.pen., suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.359 al.1 C.pr.pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 C.pen., respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. În temeiul art.191 al.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art.189 al.2 C.pr.pen., dispune plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare.

  • Sedinta din data de 01.02.2010 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amânat

    Încuviinţează procurorului proba testimonială cu martorul din rechizitoriu Amână judecarea cauzei la data de 15.03.2010, C1P, sala 275, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă. Dispune citarea martorului din rechizitoriu

Flux dosar


Actualizare GRPD