M***** T* A*****
Apelant InculpatM***** T****
IntimatS******* J******* D* U****** M*************
IntimatRespinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul matyas Andras împotriva sentinţei penale nr. 413 din 19 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 2491/96/2008. Menţine inculpatul în stare de arest preventiv şi deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive începând cu data de 19 decembrie 2008 până la zi. Obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocaţial din oficiu se va avansa Baroului Mureş din fondul special al Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare cu inculpatul şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc şi pronunţare cu partea vătămată M***** T****. Pronunţată în şedinţa publică din 20 februarie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 20 februarie 2009. În baza art. 300 indice 2 Cod procedură penală raportat la art. 160 indice b Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului Matyas Andras. Cu recurs în 24 de ore de la comunicare.