M********* L********** P*****
Recurent ReclamantC***** V******
Intimat PârâtAdmite cererea formulată de pârâta C***** V****** şi în consecinţă: Lămureşte dispozitivul Deciziei nr. 1353/CA/2009 pronunţată la data de 25.11.2009 de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal în sensul că: Obligaţia de plată a pârâtei vizează penalităţile de întârziere aferente redevenţei pentru anii 2004, 2005, 2006 şi trimestrele I - II - III din anul 2007 calculate pentru perioada de 30 de zile prevăzută de art.9 din contractul de concesiune nr. 174/20. 06.1996 modificat prin actul adiţional nr. 3/ 23. 10.2003 începând cu cea de a 11 zi de la expirarea fiecărui trimestru, sume din care vor fi scăzute sumele deja achitate cu titlul de penalităţi.
Decis. Admite recursul declarat de reclamant. Modifică sentinţa atacată în sencul că respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Admite în parte acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Cretan Vioricaşi obligă pârâta să plătească reclamantului suma reprezentând penalităţi de întârziere aferente redevenţei pentru anii 2004, 2005, 2006 şi trimestrele I, II şi III din anul 2007calculate pentru perioada de 30 de zile începând cu cea de a 11 zi de la expirarea fiecărui trimestru.. Respinge cererea reclamantului privind achitarea sumelor cu rata inflaţiei.