S* M**** D********** S**
ReclamantC***** M********* P*** P*****
PârâtRespinge acţiunea în constatare, astfel cum a fost modificată, formulată de către reclamanta S.C. „Moara Drăgăicilor” S.R.L., 5, în contradictoriu cu intimata Comuna Mărăcinen, prin primar, judeţul Buzău. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.08.2009.
Pentru a se comunica pârâtei un exemplar de pe actele noi depuse la dosar la această dată de către reclamantă, va amâna judecata.
Încuviinţează, pentru recalmantă, cererea de administrare a probelor cu înscrisurile depuse la dosar şi interogatoriul pârâtei şi pentru administrarea acestor probe, va amâna judecata cauzei.
Ia act de precizarea acţiunii, în sensul că se solicită judecarea în contradictoriu cu Comuna Mărăcineni, prin primar, iar nu cu Primă+ria comunei Mărăcineni, iar obiectul acţiunii este constatarea intervenirii tacitei relocaţiuni.Pune în vedere reclamantei, prin avocat să depună cererea de modificare în scris cu arătarea motivelor de fapt şi de drept, pentru a fi comunicae şi pârâtei în vederea formulării întâmpinării.
Pentru ca reclamanta să-şi precizeze acţiunea, în sensul de a arăta dacă înţelege să se judece cu Primăria comunei Mărăcineni sau cu Comuna Mărăcioneni , prin primar; să precizeze obiectul acţiunii, respectiv dacă soslicită anularea actului emis de către Primăria comunei Mărăcineni sau constatarea dreptului de închiriere în baza contractului nr. 6427/2004, va amâna judecata.