C******* R*** M****
PetentI************ J******* D* P****** C******** - S******** P******* R******
IntimatSENTINŢA CIVILĂ NR.1599/C DIN DATA DE 17.06.2009 : Respinge plângerea petentului C******* R*** M**** domiciliat în municipiul Mangalia, strada Portului, nr. 41, bl.E2, sc.C, ap.32, judeţul Constanţa, împotriva procesului verbal de contravenţie seria CC nr.1304872/02.11.2008, în contradictoriu cu intimatul IPJ – Constanţa – Serviciul Poliţiei Rutiere, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.06.2009.
Acordă termen la data de 12.06.2009 pentru când se vor cita ambele părţi, petentul cu menţiunea că apărătorul ales şi-a reziliat contractul pentru neplata onorariului. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15.05.2009.
Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 15.05.2009 pentru când petentul are termen în cunoştinţă. Se va cita intimatul cu un exemplar de pe precizările depuse de petent prin apărător.
Încuviinţează cererea formulată de apărătorul petentului de acordare a unui termen în vederea pregătirii apărării. Amână cauza şi stabileşte termen la data de 10.04.2009 pentru când petentul are termen în cunoştinţă. Se va cita intimatul.