A***** S*****
ReclamantL****** C***
ReclamantC**** C*******
ReclamantF***** A******
ReclamantS***** D******
ReclamantHOT. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanţii A***** S***** , Levardă Coca ş.a.pentru drepturi salariale în contradictoriu cu pârâţiitul Primarul comunei Horia.ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5-03-2009 PREŞEDINTE,
Pentru justa soluţionare a cauzei se va emite adresă către pârâta Primăria com. Horia, prin Primar să comunice dacă în perioada ianuarie 2004 – ianuarie 2009 raporturile de muncă a funcţionarilor publici indicaţi în acţiune au suferit modificări, respectiv dacă au încetat sau au fost suspendate iar în caz afirmativ să precizeze pentru ce intervale de timp,